Alexandru Papiu-Ilarian (n. 27 septembrie 1827, Bezded, judeţul Sălaj - d. 23 octombrie 1877, Sibiu) a fost un cărturar, politician, revoluţionar paşoptist ardelean, istoric, filolog, membru titular al Academiei Române din 16 septembrie 1868.

Originea. Studiile

Alexandru a fost fiul preotului român greco-catolic Ioan Pop. A mai avut încă 3 surori: Carolina, Ana şi Neli.

Tatăl său a decis să se întoarcă în anul 1832 în satul Budiul de Câmpie (astăzi, Papiu Ilarian) din judeţul Mureş, de unde era originar.

Aici va face Alexandru studiile primare, după care în toamna anului 1838 se înscrie la Gimnaziul catolic din Târgu-Mureş, aflat în acea perioadă în clădirea cunoscută astăzi sub numele de Casa pe Arcuri şi unde funcţionează Liceul „Unirea”. În 1843, se îndreaptă spre Blaj, unde va studia un an de zile, avându-l ca profesor pe Simion Bărnuţiu. Ulterior s-a mutat la liceul piariştilor din Cluj, pe care l-a absolvit în anul 1847 fiind promovat absolvent al "cursurilor de drepturi". Aici, şi-a luat supranumele latinizant de Ilarian, traducerea numelui Bucur i. e. Hilarius, al unui strămoş dinspre tatăl Ioan Pop, după o modă a nenumăraţilor studenţi români de la liceul cu profil de facultate din Capitala Transilvaniei (de exemplu Iosif Hodoş Castorianul sau Zaheu Hodoş Polucianul, de la Castor şi Polux).

Mişcarea revoluţionară de la 1848

Întors la Târgu-Mureş, se înscrie cancelarist la Tabla Regească, devenind în scurt timp, împreună cu Avram Iancu, lider al tinerilor jurişti români din „Societatea de lectură”. Acest grup era animat de o conştiinţă naţională puternică, astfel că, odată cu izbucnirea evenimentelor din 1848, se va implica şi în viaţa politică, militând pentru drepturile românilor. Alexandru Papiu-Ilarian a participat în mod activ la organizarea revoluţiei paşoptiste. La 18 aprilie şi 3 mai 1848 se află la Blaj la Marea Adunare Naţională, iar în perioada iulie-august activează ca şi comisar de propagandă în judeţul Dâmboviţa. Supranumit "tribunul de la Blaj", a fost ales ca membru al Comitetului naţional, iar mai apoi a fost numit secretar al acestuia. În vara anului 1849, din cauza mersului nefavorabil al revoluţiei, a fost silit să se refugieze din Ardeal, trecând în Ţara Românească.

După stingerea flăcării revoluţionare, Papiu îşi reia studiile juridice la Universitatea din Viena şi apoi la Universitatea din Padova, unde în anul 1854 va obţine titlul de doctor în drept. În această perioadă apare una dintre cele mai importante opere ale sale: „Istoria românilor din Dacia superioară”, unde se regăsesc inclusiv evenimentele revoluţiei de la 1848 şi unde face referiri directe la zona Mureşului.

Cariera juridică. Avocat

A fost chemat apoi în Moldova de Grigore Alexandru Ghica, ca urmare a recomandărilor lui August Treboniu Laurian. Aici, va ocupa catedra de drept uman şi penal la Facultatea Juridică din Iaşi, între 1855 şi 1858. Următoarea perioadă şi-o petrece la Berlin în calitate de profesor particular al fiilor boierului Panait Balş. Urmează în cariera sa o serie de slujbe de scurtă durată cum ar fi cea de jurisconsult al Moldovei sau membru al Eforiei Şcolilor din Bucureşti, pentru ca în 1862 să fie numit procuror al Curţii de Casaţie din Bucureşti. Apogeul parcursului său profesional îl reprezintă ocuparea funcţiei de ministru de Justiţie în guvernul Mihail Kogălniceanu, contribuind la importanta reformă a secularizării averilor mănăstireşti. Membru al Baroului de avocaţi din Bucureşti, Papiu a pledat în numeroase procese. Dintre acestea, răsunător în epocă a fost cel din 1873 când Papiu a susţinut cauza lucrătorilor bivolari din Giurgiu.

Activitatea ştiinţifică. Moştenirea spirituală

A desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, un lucrare de mare valoare fiind colecţia "Tezaur de monumente istorice pentru România". Pentru activitatea sa ştiinţifică a fost ales membru al Academiei Române în anul 1868. Una dintre cele mai importante realizări ale sale a fost înfiinţarea la Bucureşti a „Societăţii Transilvania”, al cărei preşedinte a fost din 1867 până în 1874. Scopul principal al acestei societăţi era să acorde sprijin tineretului român transilvănean al cărui acces la învăţământ era limitat de regimului politic din Imperiul Austro-Ungar. Deşi despărţit de fraţii săi ardeleni, Papiu-Ilarian a militat toată viaţa pentru interesele românilor ardeleni.

Moartea

Alexandru Papiu Ilarian s-a stins din viaţă la Sibiu, pe 23 octombrie 1877, la vârsta de 50 de ani. Este înmormântat în curtea Bisericii dintre Brazi din Sibiu, strada Reconstucţiei, numărul 17, care are hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Moştenirea

Moştenirea spirituală pe care a lăsat-o prin activitatea şi publicaţiile sale reprezintă un punct de referinţă pentru cultura românească.

La Blaj se găseşte un bust al său, pe aleea Ansamblului monumental Gloria.

Activitatea politică

Operă

(Ordine alfabetică)

• Acuzaţii din Ploieşti înaintea Curţii cu Juraţi, în "Românul", XIV, 1870, 10 octombrie, p. 890.
• Adresele din Mureş Oşorhei, în "Foaie pentru minte, inimă şi literatură", XI, 1848, nr. 13, p. 99-101.
• Alte trei scrisori ale lui Papiu Ilarian către Ioaniciu Olariu, în "Neamul românesc literar", II, 1910, nr. 25, p. 398-400.
• Apa trece, pietrele rămân, în "Românul", XV, 1871,19 decembrie, p. 1101.
• Apendice la Independenţa constituţională a Transilvaniei,în "Românul", "Românul", V, 1861, nr.225, p. 714-715; nr. 228-229, p. 722-723; nr. 230, p. 727; nr. 231, p. 730-732.
• Apendice la Independenţa constituţională a Transilvaniei,în "Tribuna română", Iaşi, III, 1861, nr. 139-142 (extras din "Românul").
• Apendice la Independenţa constituţională a Transilvaniei,în "Revista Carpaţilor", II, 1861, septembrie, p. 257-314.
• Avram Iancu şi Adunarea de la Dumineca Tomei şi cea din 3/15 mai 1848, în "Românul", XVI, 1872, p. 797-798; 806; 809-810; 814; 818; 825-826; 830-831.
• Carte cătră Sânta Adunare a Diocesei Române Unite din Transilvania, ce este a se ţinea la Blaş la 18/30 septembrie 1850, de la tinerimea studioasă în Viena, Viena, 1850.
• Către amicii mei din Transilvania, în "Concordia", III, 1863, nr. 45-192.
• Către amicii Societăţii "Transilvania", în "Românul", XI, 1867, 9-10 noiembrie, p. 959.
• Către cetăţenii bivolari şi toţi giurgiuvenii!,în "Românul", XVII, 1873, 26-27 martie, p. 480-481.
• Către giurgiuveni, în "Românul", XIV, 1870, 5 iunie, p. 477-478.
• Cauza bivolarilor din Giurgiu înaintea Curţii Juraţilor din Turnu Măgurele, Bucureşti, 1873.
• Istoria românilor din Dacia Superioară, I-II, Viena, 1851-1852; vol.III, editat după manuscris inedit de Ştefan Pascu, cu o introducere şi note, Sibiu, 1943.
• Tezaur de monumente istorice pentru România I-III, 1862-1864.

• 1870 Relaţiunea despre manuscrisele lui Budai Deleanu
• 1872 versiunea latină a lucrării Descriptio Moldaviae a lui Dimitrie Cantemir , sub auspiciile Academiei Române

Bibliografie

• Florian Tucă, Constantin Ucrain - Locuri şi monumente paşoptiste, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1988.
• Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999 ISBN 973-27-06967
• Ioan Chindriş, Ideologia revoluţionară a lui Alexandru Papiu Ilarian, Editura Politică, Bucureşti, 1983; ed. a 2-a, Editura România Press, Bucureşti, 2002.

Alexandru Roman (n. 26 noiembrie 1826, Auşeu, judeţul Bihor — d. 27 septembrie 1897, Sebeş), îndrumător cultural, publicist, membru fondator al Academiei Române.

Biografie

Studiile primare şi secundare le-a terminat la Beiuş şi Oradea. A urmat studiile universitare la Viena, unde a studiat filosofia, matematica şi teologia. A fost profesor la gimnaziul românesc „Samuil Vulcan” din Beiuş. Aici a fost primul profesor care a ţinut prelegeri în limba română.[1] Din 1851 a devenit profesor titular de limba română la Academia de drept din Oradea, iar din 1862 până în 1867, profesor de limba română la Universitatea din Budapesta. De altfel el a fost iniţiatorul catedrei de limbă şi literatură română de la universitatea maghiară.

În 1866 Alexandru Roman s-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Literare Române, cea care a devenit Academia Română. El s-a mai numărat printre organizatorii Societăţii de Leptură a Junimei Române Studioase (1851) şi ai Societăţii Petru Maior (1862). A fost redactor al gazetelor „Concordia” (înfiinţată la Budapesta în 1861, în colaborare cu Sigismund Pap, până în 1866) şi la „Federaţiunea” (1868 - 1876), înfiinţat tot de el la Budapesta. În paginile acestor reviste el a publicat articole deosebit de virulente care i-au atras numeroase procese de presă şi care au culminat cu Pronunciamentul de la Blaj din 1868, articol pentru care a fost condamnat la un an de închisoare.

Între 1865 şi 1888 a fost deputat în Cameră (parlamentul maghiar), unde a apărat drepturile românilor din Transilvania.

Bibliografie

• Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964
• Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999 ISBN 973-27-06967
• Lucian Predescu, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti 1999 ISBN 973-9399-03-7

Note

“A truly spiritual person lives for the Truth, and breathes for Love.” — Amma

Can a hug change the world? How about 20 million hugs? Mātā Amṛtānandamayī Devī, better known as “Amma” (mother), is working day and night to find out. Her hugging marathons draw massive crowds. Devotees see her as a living saint. They seem to find whatever it is they are looking for within her warm embrace. For a short time at least, all their problems go away.

Amma first recognized the transformative powers of her hugs after spontaneously consoling fellow villagers who had suffered hardships. The word quickly got out: her hugs were something special – even spiritual. Pretty soon random people began showing up asking for them. This was the humble start of a following that continues to grow to this day.

Why are all these people lining up to hug this woman? What are they getting out of the experience? One might speculate that a great number of them are looking for solace and consolation. Losing themselves in this experience might offer them temporary reprieve from their worldly troubles. Think of it as a spiritual anti-depressant.

Certainly, Amma has more serious followers who commit themselves to spiritual attainment. Her devotees practice bhakti and worship her as a living God. In this yoga of the heart, devotees are encouraged to devote themselves completely to their guru. This expression of devotion allows them to melt into the living Grace of their master, using their master as a bridge to reclaim their relationship with God.

If the truth is found within, then why go without in search for it? What about our inner master, the inner guru we call Spirit or Knowledge? This approach creates a feckless subservience in the seeker – a desperate kind of spiritual dependence. Does it work? In some cases, yes. Is there rampant sexual, psychological and financial abuse in the “guru community”? Absolutely. Proceed with caution.

Surrendering is a natural and necessary part of reclaiming our relationship with Spirit. The body must follow the mind, and in turn the mind must heed to Spirit. Surrendering to another person instead of the deeper Self beyond the mind may be easier for some people. However, it deprives you of your most important relationship. The truth is within. God is within. Turning away from it in favor of a master or guru is a failure to honor the deeper aspect of yourself that is waiting patiently for your openness and attention.

Enlightenment Story

Each and every pore of my body was wide-open with yearning, each atom of my body was vibrating with the sacred mantra, my entire being was rushing twoards the Divine Mother in a torrential stream.
Amma’s anguish reached a pinnacle. Her prayers had been said. In her own words,

Each and every pore of my body was wide-open with yearning, each atom of my body was vibrating with the sacred mantra, my entire being was rushing twoards the Divine Mother in a torrential stream…

In unspeakable agony she cried out,

O Mother… here is Your child about to die drowing in unfathomable distress… This heart is breaking… These limbs are faltering… I am convulsing like a fish thrown on shore… O Mother, You have no kindness towards me… I have nothing left to offer You except the last breath of my life…

Her voice became chocked. Her breathing completely stopped. Sudhamani fell unconscious. The Will of the Mother designates the moment. The Divine Enchantress of the Universe, the Omniscient, the Omnipresent, the Omnipotent Being, the Ancient, Primal Creatrix, the Divine Mother, appeared before Amma in a living form dazzling like a million suns. Amma’s heart overflowed in a tidal wave of unspeakable Love and Bliss. The Divine Mother beningly smiled and, becoming a Pure Effulgence, merged in Sudhamani.

What followed is best described in Amma’s own composition “Ananda Veethi” or “The Path of Bliss,” wherein she has tried to make intelligible that mystical union which is beyond mind or intellect.

Once upon a time, my soul was dancing
In delight through the Path of Bliss.
At that time, all the inner foes such as
Attraction and aversion ran away hiding
Themselves in the innermost recesses of my mind.

Forgetting myself, I merged in a golden dream
Which arose within me. As noble aspirations
Clearly manifested themselves in my mind,
The Divine Mother, with bright, gentle hands,
Caressed my head. With bowed head, I told
Mother that my life is dedicated to Her.

Smiling, She became a Divine Effulgence
And merged in me. My mind blossomed,
Bathed in the many-hued Light of Divinity
And the events of millions of years gone by
Rose up within me. Thenceforth,
Seeing nothing as apart from my own Self
A single Unity, and merging in the Divine Mother
I renounced all sense of enjoyment.

Mother told me to ask the people
To fulfill their human birth.
Therefore, I proclaim to the whole world
The sublime Truth that She uttered,
“Oh man, merge in your Self!”

Thousands and thousands of yogis
Have taken birth in India and
Lived the principles visualized by the
Great Sages of the unknown past.
To remove the sorrow of humanity,
How many naked truths are there!

Today I tremble with bliss
Recollecting Mother’s words,
“Oh my darling, come to Me
Leaving all other works.
You are always Mine.”

O Pure Consciousness
O Embodiment of Truth,
I will heed Your words

O Mother, why are You late in coming?
Why did You give this birth?
I know nothing, O Mother,
Please forgive my mistakes.

At this point Amma developed a strong aversion toward everything. She would dig big holes to hide herself in so as to escape from the diverse world and sensuous-minded people. She spent her days and nights enjoying the perennial Bliss of God-realization and avoided all human company. If anyone had considered her mad before, they would stand firmly convinced of her insanity now. Who among these fisherfolk could conceive of the plane of consciousness in which the little one was established? Though internally, Amma had crossed the threshold into the Absolute, externally she was the same crazy Amma who was possessed three nights a week by Krishna as far as the family and villagers were concerned. The only recent change, if they had noticed any at all, was that instead of rolling in the sand she was now digging big holes.

One day Amma heard a voice from within her say, “My child, I dwell in the heart of all beings and have no fixed abode. Your birth is not for merely enjoying the unalloyed Bliss of the Self but for comforting suffering humanity. Henceforth worship Me in the hearts of all beings and relieve them of the sufferings of worldly existence…”

It was after this inner call that Amma started manifesting Devi Bhava, the Mood of the Divine Mother, in addition to the Krishna Bhava. At these times she revealed her incessant oneness with the Divine Mother…

“From that day onwards I could see nothing as different from my own Formless Self wherein the entire universe exists as a tiny bubble…”