Cum funcționează pentru furnizori

Secțiunea SHOP din Eutopia.Market este locul în care se afișează oferte de preț pentru produsele deja prezente în secțiunea EXPO și se colectează comenzi de la cumpărători. 

Furnizorii își afișează aici ofertele, specificând condițiile proprii de vânzare (exemplu: valoare minimă a comenzii, cantitate minimă/produs, condiții livrare - locație, perioada, modul de livrare). Eutopia.Market preia comenzile înregistrate de cumpărători și le transmite furnizorilor, asigurând intermedierea în vânzare.

Cine poate vinde prin Eutopia.Market

Abonamentul este disponibil pentru toți producătorii înregistrați în secțiunea EXPO și pentru distribuitorii agreați de aceștia. Se poate comercializa retail și/sau wholesale, cu condiția ca furnizorul să poată oferi o gamă consistentă de produse din cel puțin o categorie, precum și experiența si resursele pentru asigura serviciile post-vanzare.  O firmă poate comercializa produse proprii și/sau ale unuia sau mai multor producători prezenți în zona EXPO.

Condițiile comerciale, modalitatea și taxele de livrare, politica și taxele de retur, precum si garanțiile produselor/serviciilor pot fi diferite pentru fiecare firmă.

Cum afișează Eutopia.Market oferta ta

Oferta unei firme este afișată în cadrul SHOP în două moduri:

  • în categoriile de produse specifice portalului Eutopia.Market
  • în pagina pagina de business proprie, care include magazin online propriu. Pagina are nume personalizat de tipul : nume_firma/eutopia.market

Costuri furnizor

Primii 10 furnizori per domeniu Eutopia.Market au de achitat doar un comision pentru comenzile înregistrate (achitate în avans parțial sau integral).
După depășirea numărului de 10 furnizori / domeniu, costul abonametului de vânzare cuprinde o taxă lunară, în valoare identică cu cea a unui producător din secțiunea EXPO, la care se adaugă un comision de 5-10% per tranzacție, funcție de domeniu.

Avantaj suplimentar pentru distribuitori: Obții Cotații Speciale

Ceea ce face Eutopia.Market  valoros pentru un comerciant/distribuitor, este și că poate solicita și primi oferte speciale de la producătorii din zona EXPO. Bucură-te de avantajele unei rețele internaționale de aprovizionare durabilă!

Pașii de urmat - pentru a fi vinde prin Eutopia.Market:

  • Completează informațiile privind profilul companiei tale, inclusiv datele de contact și transmite-le către noi prin email.
  • După ce evaluam și validăm profilul, te vom contacta pentru a stabili împreuna detaliile colaborării.
  • Dacă ești distribuitor (nu ești înregistrat deja ca producător), vei putea să-ți creezi pagina web proprie în cadrul portalului - prezentare text, imagini, video. Ai posibilitatea și să-ți prezinți echipa, structura organizatorică a firmei (filiale, puncte de lucru/magazine).
  • Formezi Oferta/Magazinul online propriu, pe capitole și subcapitole, dacă e cazul. Pe ultimul nivel se încarcă produsele, prin selecție din cataloagele producătorilor. Dacă ești producători și-ți vinzi propriile produse, vei introduce oferta în catalogul deja existent. Pentru fiecare poziție din ofertă se va specifica: cantitatea, prețul și, prin selecție: unitatea de măsură, ambalajul, zona de livrare, s.a. Notă: Introducerea ofertei se poate face în două moduri: introduci direct, folosind facilităţile aplicaţiei sau apelezi la operatorii noștri, în majoritate studenți ai facultăților cu profil sau business, management.
  • Introduci Termenii și Condițiile care reglementează relația firmei tale cu cumpărătorii Eutopia.Market.  Specifici modul și condițiile de livrare.

Mod de lucru

Actualizarea ofertei

  • Oferta poate fi modificată în orice moment, cu obligația livrării comenzilor deja înregistrate și achitate în avans.
  • Firmele își pot modifica direct ofertele sau pot recurge pentru acest operații la serviciile (contra cost) oferite de operatorii sau partenerii progarmului.

Comenzi și facturi furnizor

  • Comezile înregistrate sunt transmise în timp real către fiecare furnizor.
  • Furnizorul transmite prin email către cumpărător factura proforma, care reflectă integral sau parțial comanda primită.
  • Furnizorii dispun de o evidență centralizată a comenzilor, care facilitează analiza vânzărilor pe zone, produse, clienți,s.a.

Plată facturii proforma

  • Cumpărătorii efectuează plata conform cerințelor furnizorilor (integral sau în rate):
    • în contul colector Eutopia.Market, de unde se transferă furnizorului în condițiile stabilite cu acesta (după fiecare încasare, periodic sau la depășirea unei anumite valori) sau
    • direct în contul furnizorului
    • plata la livrarea produselor

Livrare produse

  • Livrarea produselor se face conform specificațiilor fiecărui furnizor, prin ofera sa. 
    Se pot stabili, în cadrul ofertei, modalități diferite de livrare, funcție de cantitatea comandată, tipul produsului, domiciliul cumpărătorului. Se poate asigura livrarea la adresa clientului sau se poate solicita clientului să ridice produsele de la depozitul/magazinul firmei sau al unui distribuitor. .